Rezonanțe interioare - între vacanță și dezvoltare personală
Eșuez sau mă iluminez?
If you think you’re enlightened, go spend a week with your family - Ram Dass
Suntem în călătorie / vacanță, în familie, de 17 zile.
Primele zile, vreo 3, sunt luna-de-miere. Totul este acceptat, totul e nou și frumos. Entuziasmul, dorința de a explora sunt la cote maxime. Suntem un NOI continuu, facem totul împreună. Râdem, ne jucăm, pare că ne-am relaxat. Ce frumos e….
Între zilele 3 și 12/14 maxim - apar reajustări. Discuții, nevoi diferite, dorințe diferite. Fiecare vrea ceva și acel ceva e altceva. Încerci să menții pacea - așa cum poți, pentru că fiecare e diferit, fiecare e așa cum ești și tu, cu bune și rele, cu așteptări, nevoi, dorințe. De la ora de somn, până la mâncare, de la liniște până la gălăgie.
❗️Dacă nu există conversații deschise, sincere, în care fiecare poate să fie ascultat, să se spună, să împărtășească, dacă emoțiile nu se procesează, exprimă etc, și…dacă nu se termină vacanța (căci la 14 zile deja ești înapoi acasă, în rutină, confort și cunoscut), începe următoarea perioadă…
Între zilele 14 și 21 (cred…că 21, n-am ajuns acolo, încă, I will let you know 😄) - emoțiile neexprimate, nevoile neîmplinite, frustrările acumulate și neeliberate, toate se pun la comun (de cele mai multe ori în forme ne-hrănitoare) și explodează. Fiecare are o capacitate de alchimie interioară mai mare sau mai mică, în funcție de cât de mult a exersat-o. Anterior. Atunci când crești copii, te provoacă viața să îți extinzi nu doar reziliența, dar și această capacitate din interior, să inspiri emoțiile grele - nu doar ale tale dar și ale copiilor și să expiri o formă transformată, o formă alchimizată de astfel de emoții. Să le neutralizezi și apoi, în exterior, să le comunici, să le pui în cuvinte, nu doar pentru tine, cât și pentru ceilalți.
Această formă de alchimie interioară nu se dobândește în ziua a 10-a de vacanță și nici pe departe printr-un singur inspir-expir. Și nici nu e benefică dacă nu ai în tine, exersat, mușchiul grijii-de-sine, a predării controlului și a iubirii necondiționate. E ceva ce necesită ani de practică - extrem de conștientă. E nevoie de ani și ani și momente și momente de exercițiu, ca atunci, când ajungi în ziua a 14-a de vacanță în familie, să inspiri și să expiri și să simți cum sângele tău și apele tale interioare și focul interior …toate lucrurile la care ai lucrat activ în ultimii 10 ani - alchimizează emoțiile, le transmută, le transformă și îți ies pe gură porumbei de pace, așezare și înțelepciune.
Sigur, că și eu credeam că am ajuns la acel nivel de alchimie interioară dar, firește, că m-am trezit prin ziua a 16-a complet epuizată, sub o supapă care stă să explodeze și numai de conștiență și creștere personală și alchimie interioară nu-mi ardea mie.
Dar știi ce… în fiecare an observ că am creat mai mult spațiu interior pentru asta. Și că greutatea conflictelor și intensitatea emoțiilor dense, grele, mai scade câte un pic. Câteodată funcționează inspir-expir. Câteodată nu mai funcționează.
Reziliența emoțională înseamnă și cât de repede pot să mă adaptez, pot să diger și pot să mă repun pe picioare, împământată, stabilă, în echilibrul interior, după un conflict, după un schimb de energii intense emoționale… iar,
Reziliența relațională arată cât de repede pot să îmi asum rahatul meu, să îl pun deoparte, să nu-l mai trimit către ceilalți, cât de repede îmi dau seama că ceea ce simt este responsabilitatea mea, cât de bine pun în cuvinte ce simt, vorbind despre mine, la capătul meu de relație, fără a-l mai învinovății pe celălalt de ceea ce eu trăiesc, simt etc. Și în același timp, cât de bine și curat pun limitele în relație: când primesc ceva (cuvinte, gesturi, tonul vocii, priviri încruntate etc) și nu este bun pentru mine - cum știu să refuz asta, cum pun în cuvinte, cum știu să mă separ de etichetele sau comparațiile care îmi sunt aduse etc.
Mai sus, în subtitlu am scris: Eșuez sau mă iluminez?
În ziua 17 de călătorie / vacanță cu familia, după 10 ani de muncă cu mine însămi, după spațiu ținut pentru sute de femei în procesele interioare, după 26 de ani de relație de cuplu și 16 ani de maternitate, sunt undeva între cele două, departe de a doua; cu multe eșecuri. Și de abia acum, după 10 ani de muncă interioară, pot să zic că: e ok. Și că fiecare micro sau macro eșec este acea cărămidă către acea casă a rezilienței emoționale și relaționale, la care tot construiesc.
NU există relații perfecte. Nici iubiri perfecte. Nici vacanțe perfecte.
Există o capacitate interioară a mea, a fiecăruia dintre noi, care - atunci când e furtună - ne ține ancorați, ne ține bine și ne învață să navigăm, să surfăm, să călărim valurile, astfel încât, la final, să fim bine pe țărm, cu inima plină, deschisă și explodând de iubire. Pentru ceilalți, pentru noi înșine și pentru viață.
Până la alte înțelepciuni din călătoria noastră prelungită, în familie, scrie-mi cum este sau cum a fost pentru tine, cu familia, în vacanță.